Evenimente și activități
Mai jos vei găsi o serie de activități și evenimente în care suntem implicați în următoarea perioadă. Nu sunt toate activitățile postate aici pe pagină, dar sunt cele prioritare pentru rugăciune și sprijin.
Conferință AMEC România în Stuttgart - 20 septembrie 2025
Conferință AMEC cu învățători, voluntari și familii, în Stuttgart, Germania, în septembrie. Copiii români și germani, au nevoie de Isus. Ne rugăm ca în urma acestei conferințe, învățătorii români să primească uneltele potrivite, curajul și încredințarea de a propovădui pe Isus în contextul lor – vor fi susținute seminarii, va fi prezentată literatură pentru lucrători și pentru copii și vor fi încurajați prin Cuvântul lui Dumnezeu și experiența lucrătorilor AMEC să treacă Dincolo de cuvinte în predarea lor înaintea copiilor, să dea viață lecțiilor și să implice într-un mod potrivit pe copii în timpul programului biblic.
Un lucrător, ce a participat la o conferință pe aceeași temă în România, a spus: Dacă până acum lecția mea a conținut mai multă vorbărie, acum am atât de multe idei! Nici nu mă gândeam că pot include atât de multe metode în predarea mea.
Să ne rugăm ca învățătorii să înțeleagă importanța predării cu claritate, atractivitate și să aibă un mesaj curat de fiecare dacă când vor fi înaintea copiilor.
Grupurile Vestea Bună - o lucrare eficientă
Continuarea lucrării la Grupurile Vestea Bună locale (GVB). Este locul unde copiii aud săptămânal despre Mijlocitorul Isus, învață cum să pună în practică în viața lor ceea ce citesc din Biblie, cresc în credință, învață să biruiască ispitele, să înfrunte dificultățile cu ajutorul lui Dumnezeu, să socializeze și să lege prietenii bune.
Un copil de 13 ani spunea: Aici înțeleg cel mai bine ce scrie în Biblie, care, pentru mine, este cam greoaie în unele momente.
Roagă-te pentru ca mulți copii să participe la GVB din localitatea lor și să-L cunoască pe Mijlocitorul Isus.
Curs de Instructori internațional
Predare la un curs internațional al Instructorilor pentru lucrătorii cu adolescenții, în lunile septembrie și octombrie (Instructors Course – Junior Youth Challenge). Scopul acestui curs este de a-i echipa pe lucrători cu metode prin care ei să instruiască pe alții în țara lor, ca aceștia să ajungă înainte adolescenților cu metode bune și mesaj biblic clar. Adolescenți din Europa, America, Africa, Asia și de pretudinteni au nevoie de un Mijlocitor, iar acest curs de instruire oferă o imagine clară a modului cum cei formați la acest curs pot instrui pe alții să evanghelizeze adolescenți în comunitatea lor.
Un cursant din Orientul Mijlociu, la finalul cursului acum 2 ani: De fel, sunt mai timid în a aborda lucrători pentru un curs de instruire în lucrarea cu adolescenții. Dar acum, parcă am primit din curajul și forța voastră. Deja am o listă cu 15 oameni cărora vreau să le scriu. Mulțumesc Domnului pentru acest curs!
Să ne rugăm pentru lucrători care își doresc multiplicarea lucrării cu adolescenții, instruind pe alții care să meargă la aceștia. Un lucrător poate ajunge la 30 de adolescenți, dar dacă instruiește alți 3 lucrători care să meargă fiecare la alți 30 de adolescenți, atunci mai mulți vor auzi și vor înțelege Evanghelia.
Ateliere pentru evanghelizările de Crăciun
Organizarea mai multor întâlniri, în luna noiembrie, pentru învățătorii din Timiș, Caraș Severin și Mehedinți pentru încurajarea lor de a propovădui pe Isus cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului. Sunt mulți copii și adolescenți în aceste județe care nu știu despre Mijlocitorul Isus, și în multe locuri sunt credincioși care se pot pune la dispoziția lui Dumnezeu în această perioadă pentru a le propovădui despre El. Ne rugăm pentru 400 de învățători care să participe la aceste întâlniri în cele 3 județe, învățători care să ajungă la cel puțin 25.000 de copii în luna decembrie.
Un participant spunea: Totul a fost atât de clar și de provocator! Mi-am încărcat mașina cu materiale, pe care vreau să le duc copiilor. Mulțumiri celor ce au dăruit pentru ca să avem instruire și materiale așa de bune! Slavă lui Dumnezeu!
Să ne rugăm pentru lucrători cu copiii, care să înțeleagă chemarea lui Dumnezeu pentru această perioadă, ca ei să ajungă înaintea cât mai multor copii.
Tabloul sărbătorii - pentru fiecare copil
Organizarea multor întâlniri pentru copii, pentru a le vorbi despre Tabloul adevărat al Sărbătorii Crăciunului, în luna decembrie. Domnul va deschide multe uși, așa cum ne-a arătat în toți acești ani. Este un moment prielnic pentru a-L vesti pe Mijlocitorul Isus – inima copiilor și adulților este mai deschisă în această perioadă. Sunt localități din Timiș unde nici un lucrător nu vestește Evanghelia copiilor sau adolescenților, iar aceștia cresc fără să-L cunoască pe Isus. Să ne rugăm pentru ca Evanghelia să ajungă în cât mai multe locuri, sate sau orașe.
Personal, ne rugăm să ajungem la peste 2000 de copii în decembrie, și împreună cu alți lucrători din Timiș, Caraș Severin și Mehedinți, să ajungem la cel puțin 25.000 de copii, în sate și orașe, în casele credincioșilor, cămine culturale, Biserici sau spații pentru evenimente.
Un părinte spunea: Nu am înțeles foarte bine până acum cum era cu Nașterea lui Isus și am ascultat cu mare interes povestirea voastră. Unele lucruri încep să se clarifice și pentru mine. Mulțumesc și pentru broșurile ce mi le-ați dat, mie și copilașului meu!

